Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Foaia Transilvana
Anul şi data apariţiei: 17.01.2011
Tematica: mutarea romilor de pe Coastei-Cluj
Categoria articolului: ştiri
Pagina (dacă este cazul): 2
Autorul articolului: Anca Giurgiu
Titlul articolului: Romii mutați pe Cantonului vor să vină înapoi în oraș ! Nu vor școli și grădinițe ( UPDATE )
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.ftr.ro/romii-mutati-pe-cantonului-vor-sa-vina-inapoi-in-oras-nu-vor-scoli-si-gradinite-update-46609.php


Dezbaterea despre situaţia romilor mutaţi de pe strada Coastei pe Cantonului se desfăşoară în absenţa reprezentanţilor primăriei şi ai poliţiei comunitare, dar sub ochii consilierului prezidenţial pe problema minorităţilor naţionale, Eckstein-Kovacs Peter. Sub ochii acestuia, preşedintele organizaţiei Amare Phrala, Pavel Doghi, a acuzat administraţia locală că pune în aplicare un plan care există la nivel naţional: de a-i scoate pe romi din oraşe. Potrivit lui Doghi, acesta ar fi un plan secret, dar aplicat în mod tacit al aleşilor locali, pus în parctică în mai multe zone ale ţării.

Mai mult, Pavel Doghi afirmă că locuinţele pe care le-au primit romii în Cantonului nu sînt mai bune, barăcile de pe Coastei fiind "mai curate". Acesta nu crede că ideea primăriei de a face în zonă o şcoală şi o grădiniţă este una bună, pentru că astfel s-ar completa tot demersul de ghetoizare a romilor. "Nu e adevărat că primăria le-a oferit romilor un loc mai bun prin aceste case modulare. Vom lupta şi vom face tot ce ne stă în putinţă să îi mutăm de acolo, de la Pata Rât. Nu dorim ca romii noştri să fie duşi în afara oraşului, mai ales că au buletine de Cluj şi au dreptul de a locui cu societatea civilizată. Eu cred că primarul, viceprimarii şi consilierii locali care au aprobat hotărîrea de mutare a romilor de pe Coastei la Pata Rât, au fost de rea credinţă", a replicat Doghi.

Dezbaterea despre problemele romilor mutaţi de pe Coastei are loc în aceste momente în amfiteatrul Facultăţii de Asistenţă Socială de la UBB.

Vom reveni cu amănunte.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.